Vaida-Despre-Noi_002

Mierea este cunoscută din timpuri străvechi pentru proprietățile deosebite pe care le are. Nu vorbim de un simplu îndulcitor natural ci de un aur galben care conține pe lângă antioxidanți, vitamine, aminoacizi, enzime și minerale care previn îmbătrânirea celulară.

Mierea de albine este cunoscută pentru proprietățile sale tonice și energizante, iar substanțele nutritive care se regăsesc în miere sunt ușor de asimilat. De aceea mierea contribuie cu succes în ameliorarea diverselor simptome de răceală, este cunoscut faptul că se recomandă în afecțiuni ușoare în combinație cu propolis sau cu lămâie și acționează ca și calmant natural. Fiind un produs natural este ideală în folosirea în diverse preparate pentru că nu alterează gustul acestora. Totuși pentru menține proprietățile sale, nu se recomandă amestecul mierii cu lichide fierbinți.

Propolisul este de asemenea cunoscut pentru efectele sale antiseptice ceea ce îl face un ingredient perfect în asociere cu mierea. Proprietățile sale sunt cu adevărat miraculoase, eficiența sa fiind demonstrată în diverse afecțiuni.

Polenul este de asemenea un element foarte important cu o multitudine de nutrienți pentru organismul nostru, fiind considerat unul dintre cele mai complexe alimente. Este un produs bogat în proteine, aminoacizi, vitamine, dar și acid folic. Se recomandă consumul regulat de polen pentru menținerea tonusului, a energiei și a echilibrului nutrițional. Astfel polenul este considerat un bun energizant, tonic, dar și un puternic stimulator al regenerării celulare.

Din gama noastră de produse apicole se remarcă Siropul de miere cu cătină și propolis, un antioxidant și tonifiant foarte bun, Mierea cu merișoare, Polenul uscat, dar și Siropul cu miere și ridiche neagră. Nici un produs nu a fost tratat termic!